CAP. 3 Autovehiculele taxi

ART. 30

(1) Pentru transportul de persoane sau transportul de bunuri în regim de taxi vor fi agreate de către Registrul Auto Roman ca taxiuri numai autoturisme şi, respectiv, autovehicule care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt dotate cu aparat de taxat cu aprobare de model şi verificate de Biroul Roman de Metrologie Legală, în stare de funcţionare, şi avizate conform prevederilor prezentei legi şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată;

b) sunt dotate legal cu staţii radio de emisie-recepţie şi alarma sofer, în stare de funcţionare; dotarea cu staţii radio de emisie-recepţie este opţională pentru taximetristii independenţi care deţin autorizaţii taxi sezoniere;

c) sunt dotate cu lampa taxi în stare de funcţionare, conform prevederilor prezentei legi, omologata de către Registrul Auto Roman;

d) aparatul de taxat intra în funcţiune doar în momentul în care a fost activat de dispozitivul de comanda fixat în una dintre poziţiile de operare autorizate;

e) autoturismul, respectiv autovehiculul, are însemnele, înscrisurile, elementele de culoare ale caroseriei şi dotările stabilite conform prevederilor prezentei legi.

(2) Pentru taxiul destinat transportului de persoane trebuie ca autoturismul agreat sa fie dotat cu portiere de acces şi evacuare în dreptul fiecărei banchete sau scaun pentru clienţi, după caz, precum şi cu spaţiu corespunzător transportului bagajelor de mana şi nu poate transporta mai mult de 4 persoane în afară conducatorului auto.

(3) Pentru taxiul destinat transportului de bunuri, autovehiculul, cu sau fără remorca, trebuie sa fie destinat în exclusivitate transportului de bunuri.

(4) Alte categorii de autovehicule sunt interzise a fi agreate pentru transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi.

ART. 31

(1) Taxiul trebuie sa ofere în exterior prin însemne, înscrisuri, elemente de caroserie de culoare stabilită şi dotări, vizibile de la distanta, informaţii privind tarifele de transport aplicate, necesare atât clientului potenţial, cat şi organelor de control şi supraveghere autorizate.

(2) Linia mediana orizontala a caroseriei, de regula sub nivelul geamului, va fi marcata pe părţile laterale de o banda dubla de carouri tip sah, de culori alternative alb şi negru, de dimensiuni 3 x 3 cm la autoturisme şi 5 x 5 cm la celelalte vehicule.

(3) În cazul taxiurilor cu autorizaţie taxi permanenta, cel puţin deasupra benzii duble tip sah caroseria va avea obligatoriu culoarea stabilită prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu consultarea asociaţiilor.

(4) Pe portierele din spate se va aplica vizibil un indicator marcat, detasabil, care sa reprezinte numărul de autorizaţie taxi atribuit operatorului de transport de către autoritatea administraţiei publice a localităţii de autorizare, data expirării acesteia, precum şi localitatea de autorizare. Modelul indicatorului marcat detasabil şi al sistemului de prindere a acestuia este stabilit de autoritatea administraţiei publice locale. Indicatorul marcat detasabil se monteaza şi se demonteaza de către o persoana desemnată de autoritatea administraţiei publice locale. Indicatorul marcat detasabil se aplica pentru intreaga perioada de valabilitate a autorizaţiei taxi.

(5) Dotarea exterioară a taxiului consta într-o lampa taxi, de culoare galbena, cu înscrisul TAXI pe fata şi spate, aprinsa permanent în timpul programului de lucru şi care conţine doua lampi suplimentare, de culori diferite, a căror semnificatie, vazute din fata, este următoarea:

a) în stanga, o lampa de culoare roşie care, atunci când este aprinsa, indica poziţia Ocupat a taxiului, respectiv exista comanda client şi prestaţia se tarifeaza;

b) în dreapta, o lampa de culoare verde care, atunci când este aprinsa, indica poziţia Liber a taxiului, respectiv nu exista comanda client.

(6) În cazul taxiurilor aparţinând operatorilor de transport în regim de taxi, persoane juridice, lampa taxi poate fi astfel dimensionata încât pe părţile laterale ale lampii taxi sa se poată înscrie vizibil datele de identificare a operatorului de transport şi numărul de apel telefonic al operatorului dispecer care îl deserveste.

(7) Modelul lampii taxi va fi omologat de Registrul Auto Roman.

ART. 32

Indicaţiile lampii taxi trebuie sa aibă corespondent, vizibil pentru client, în afisajul client al aparatului de taxat.

ART. 33

Poziţiile de operare autorizate ale taxiului sunt următoarele:

a) poziţia Liber - este aprinsa permanent lampa de culoare verde din lampa taxi. În aceasta poziţie vor fi şterse şi resetate la zero toate indicaţiile de preţ ale ultimei călătorii de pe afisajul client;

b) poziţia Ocupat - este aprinsa permanent lampa de culoare roşie din lampa taxi;

c) poziţia Plata - la trecerea în aceasta poziţie se stinge lampa roşie, se aprinde lampa verde, iar afisajul client indica suma finala ce trebuie plătită de client. Din poziţia Plata nu se poate trece în poziţia Ocupat sau Liber decât după emiterea bonului client de aparatul de taxat;

d) poziţia Măsurare - se aplica în sistemul dublu de tarifare distanta-timp, în care cantităţile măsurate parcurse se afişează.

ART. 34

În cazul în care taxiul este folosit de operatorul de transport sau de taximetrist în alte scopuri decât transportul în regim de taxi, se instituie poziţia de operare Privat, caz în care aparatul de taxat este scos din funcţiune. În poziţia Privat lampa taxi va fi scoasa de pe cupola.

ART. 35

(1) Taxiul trebuie sa aibă afişate pe portierele din fata valoarea tarifelor pe kilometru şi pe ora şi tariful de pornire, astfel încât acestea sa fie vizibile de la 5 metri.

(2) Taxiul trebuie sa aibă afişat în interior, la loc vizibil, un ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducatorului auto.

ART. 36

(1) Un taxi poate avea ca dotare, pe lângă statia radio de emisie-recepţie, un dispozitiv GPS de monitorizare şi apel.

(2) Un taxi poate avea dotări opţionale, cum ar fi: dispozitivul de înregistrare a precizărilor făcute de client, perete despartitor între conducătorul auto şi clienţi, climatizator, cititor de carduri, precum şi altele.

ART. 37

(1) Pe toată durata activităţii taxiurile pot fi supuse controlului în ceea ce priveşte respectarea prevederilor prezentei legi de către reprezentanţii organelor de control autorizate, respectiv:

a) administraţia publica locală;

b) organele fiscale locale şi judeţene;

c) organele de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, precum şi din unităţile sale teritoriale;

d) Autoritatea Rutiera Romana;

e) Biroul Roman de Metrologie Legală;

f) structurile poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane;

g) Registrul Auto Roman;

h) Autoritatea Nationala pentru Protecţia Consumatorilor.

(2) În traficul rutier controlul autovehiculelor se va efectua de către reprezentanţii autorităţilor menţionate la alin. (1), numai împreună cu poliţia rutiera.

(3) Principalele obiective ale controlului efectuat asupra taxiurilor sunt cele stabilite de reglementările specifice, emise de organismele prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele:

a) controlul existenţei şi valabilităţii exemplarului de serviciu al autorizaţiei la bordul taxiului;

b) controlul functionarii aparatului de taxat şi al integrităţii sigiliilor;

c) controlul corespondentei dintre indicaţiile furnizate în exterior de lampa taxi şi indicaţiile şi înregistrările aparatului de taxat;

d) controlul respectării prevederilor privind aplicarea tarifelor şi a nivelului acestora;

e) când a fost descărcat în memorie ultimul raport fiscal de închidere zilnica sau ultimul bon client;

f) dacă clienţii primesc bonul client şi dacă conţinutul acestuia este conform cu prevederile legii;

g) preluarea spre analiza şi control a datelor din memoria fiscală.

(4) Controlul efectuat în condiţiile alin. (1), în timpul deplasarii taxiului în poziţia Ocupat, se efectuează, de regula, în cazul de flagrant.

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

CAPTCHA
Aceasta intrebare este pentru a evita spam-ul.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.

Oferte Bucuresti

Ataxi pe iPhone
Taxi Cobalcescu

Descarca
Ataxi App acum
GRATUIT!
Comentarii recente